Nicolae Dică, secundul echipei naționale, s-a declarat surprins de transferul lui Constantin Budescu la Damac. Acesta a vorbit despre șansele mijlocașului de a fi convocat la echipa națională.
Constantin Budescu (31 de ani) a fost transferat de Damac, liber de contract, de la Astra Giurgiu.
Damac se află pe locul 15 din prima ligă saudită, cu 16 puncte obținute după 18 meciuri jucate.
Secundul naționalei susține că a fost surprins de faptul că „Budi” a ales să plece în Arabia Saudită. Acesta este de părere că, în vederea unei convocări la echipa națională, ar fi fost mai înțelept ca Budescu să rămână în fotbalul românec.
Însă, Dică spune că Budescu va fi chemat la națională, dacă va avea evoluții bune la noua echipă și juca meci de meci.
„Cred că era mai bine pentru echipa naţională, dacă el rămânea aici şi avea evoluţii bune. Dacă acolo (n.r. – la Damac, în Arabia Saudită) va juca meci de meci şi va avea evoluţii bune, va putea să fie la echipa naţională. Mă aşteptam să plece în Turcia. Credeam eu că va pleca în Turcia, ori la Şumudică, ori la Dan Petrescu.
Dacă el era un jucător mai muncitor, mai preocupat de faza defensivă cu 30%, cu siguranţă era un jucător care putea să joace în Italia, Germania, Anglia, la primele patru clasate”, a declarat Nicolae Dică, pentru Telekom Sport.
Gabriel Enache a făcut o serie de dezvăluiri despre Constantin Budescu.
Gabriel Enache și Constantin Budescu au fost coechipieri la Astra Giurgiu, iar fostul fundaș al giurgiuvenilor a vorbit despre momentele de relaxare de la echipa finanțată de Ioan Nicolae.
„Nu se făcea absolut nimic rău. Se fac grătare. Se fac mese, după antrenament, se face un grătar în spate, și stăm cu toții la masă. Nu mergeam la restaurant și facem acolo, noi, grupul nostru.
Toată lumea spune de sarmale, că el mănâncă multe sarmale, dar să știți că nu mănâncă foarte multe sarmale. Îi plac, îi place să mănânce puțin, îi place un grătărel, îi place să pună puțină muzică, să se simtă bine”, a dezvăluit Gabi Enache, pentru Antena Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER